În mod secret, Gigi Becali și Mihai Stoica au negociat revenirea în Ghencea a lui Cosmin Olăroiu, dar l-ar dori pe acesta încă de pe acum. Pentru a nu părea că l-a „lucrat” pe Lăcătuș, Olăroiu a cerut ca mai întâi să fie demis actualul antrenor, pentru a fi instalat pe un post liber.
Cosmin Olăroiu a demisionat de la echipa Al Sadd, dar demisia sa nu a fost încă acceptată de șefii echipei din Qatar, astfel că antrenorul a fost nevoit să se ducă la Doha pentru a pregăti în continuare echipa.
„Eu sunt încă sub contract Al Sadd, chiar dacă am demisionat. Este posibil să nu mi se accepte demisia. Există în contract o clauză de penalizare foarte mare. Aș vrea să termin contractul acum, dar nu știu cum vor decurge negocierile. Sper să se rezolve în această săptămână”, a spus Cosmin Olăroiu la Digi Sport.
Antrenorul cu care Steaua a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA în 2006 a declarat că nu a negociat preluarea echipei roș-albastre. Preluarea Stelei a fost anticipată de Ilie Balaci, care pe 18 noiembrie 2010 a declarat că pe site-ul formației Al Sadd, este postată o știre conform căreia Cosmin Olăroiu își va rezilia în ianuarie contractul cu actuala sa echipă și va prelua pe Steaua.
„Nu am negociat cu Steaua, nu am cerut bani la semnătură, nu s-a întâmplat nimic. Nu m-am gândit să preiau vreo echipă din Liga 1, aș vrea să mă odihnesc puțin”, a mai spus Oli.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER